top of page

Ceascai Adriana - Comunicare Nonviolentă




Am avut plăcerea să discut cu Adriana, colaborator Lumira și trainer de Comunicare Nonviolentă. Sunt entuziasmată să vă spun ce am aflat despre această temă și despre atelierul ei “Limite prin abordarea Nonviolentă”.


Bună Adriana, sunt Alexandra sau Acsy, voluntar Lumira și mă bucur să stăm de vorbă virtual. Aș vrea să începem cu o încadrare a Comunicării Nonviolente, cum ai descrie tu pe scurt această practică? 


Comunicarea Nonviolentă este abordarea care ne aduce în atenție aspectul uman al nevoilor interioare, prin care putem să îmbunătățim nivelul de conexiune și calitate a relațiilor noastre, atât cu propria persoană, cât și cu cei din jur. 


Sună foarte bine această definiție, mai ales dezvoltarea conexiunii cu sinele și cu ceilalți. Ne poți povesti despre începutul călătoriei tale în domeniul Comunicării Nonviolente. Ce te-a inspirat să urmezi această cale?


Acum mai bine de 10 ani, pe când copiii îmi erau încă mici de tot, căutam o metodă prin care să relaționez cu ei, astfel încât să le ofer și respect lor ca ființe umane și în același timp să mă asigur că mă iau în calcul și pe mine. 


Am avut multe încercări și erori dar și multe reușite, multe momente de satisfacție și mulțumire sau bucurie că în relația cu copiii mei sunt în acord cu valorile mele. După ce am aplicat aceste principii și în alte arii ale vieții mele m-am convins de beneficiile acestei abordări și de faptul că este foarte potrivită pentru interacțiunile de zi cu zi, m-am decis să împărtășesc și cu cei din jur. 


Ce punct de pornire frumos că ai pornit de la relația cu copii tăi. Acum sunt curioasa cum ai ajuns să colaborezi cu Lumira? Ce anume despre misiunea și valorile Lumira rezonează cu tine?


Mi-au sclipit ochii de bucurie din prima clipă în care am auzit în vara lui 2020 de tabăra “La Luminiș”, cu cortul într-o poiană dintre 2 văi, cu mâncare la ceaun, abordarea asta naturală, traiul simplu și organic, dar și cu experiențe de învățare și conexiune cu sine. Îmi place mult ocazia de a trăi în natură în mod organizat și de a aduna împreună mai multe ocazii de creștere și auto-cunoaștere din varii arii ale existenței. Mie mi se potrivește mănușă. 


Și eu simt la fel despre natură și despre lucrul cu mine, mulțumesc că ai exprimat misiunea “La Luminis” atât de frumos. Mă întreb acum care este filozofia ta personală când vine vorba de comunicarea Nonviolentă? Și cum contribuie Comunicarea Nonviolentă la dezvoltarea personală și auto-cunoaștere? 


Când vine vorba de Comunicare Nonviolentă (CNV), am observat o confuzie în rândul multor oameni cu privire la ce înseamnă și cum se aplică azi. O filozofie pe care am observat-o în conversații este cea care zice "că doar uite, ne-am educat și nu ne mai luăm la bătaie și nici nu ne aruncăm înjurături". 


În experiența mea interesant este că nici nu realizăm în viața de zi cu zi câtă violență se ascunde în gândirea noastră, mai ales față de noi înșine. 


După ce începem să practicăm și să aplicăm aceste principii de Nonviolentă realizăm în primul rand ce salt facem în ce privește gândirea despre noi înșine, câtă libertate de alegere avem dintr-o dată când înțelegem că totul se rezumă la nevoile noastre și câtă claritate putem avea în luarea deciziilor, în exprimarea limitelor sau a cerințelor, sau câtă compasiune avem față de cei din jur. 





Când știm să ne uităm la valorile și trăirile noastre, să le identificăm și apoi să acționăm aliniat cu aceste valori, avem parte de o ancorare și stabilitate în propria persoană, exact în aceste valori. Fără ancora asta, suntem ca o frunză în vânt între opinii și păreri despre ce e bine și ce e rău, sau cum se cuvine, cum se trăiește. Când știu în ce fel îmi pot asculta vocea interioară care îmi vorbește despre nevoi și sentimente, accesez acea parte din mine care e clară și asumată.


Iar când vine vorba de Inteligența Emoțională, abordarea Nonviolentă are un mare aport pentru că ne ajută să ne identificăm trăirile și mai ales să știm cum să le folosim ca să ne servească. 

Mie mi se pare că folosirea CNV îmi aduce puterea personală, conectarea în primul rând cu mine. Și se simte tare bine. 


Înțeleg ca pentru tine Comunicarea Nonviolentă se aliniază cu valorile tale de claritate și conectare cu sinele. Ai vreo poveste personală sau a unui participant pe care ai vrea să o împărtășești?


Multe persoane îmi spun că le place că sunt clară în comunicare. Claritatea și puterea de decizie vin din felul în care mă conectez la situații și experiențe. 


Uite, de curând am fost cu un grup într-o ieșire în natură. Ne bucuram cu toții de liniște, de sunetul apei de lângă noi, de păsărele, unii de alții prin povești și împărtășiri personale, când cineva scoate o boxă portabilă și pornește muzica. 



În acel moment am simțit deranjul și zgomotul muzicii foarte intens, pentru că ce conta pentru mine atunci era să ne bucurăm de natură și felul cum se simte să fim acolo, acesta era scopul inițial al ieșirii în acel context. Am fost atentă la oamenii din jur, am și întrebat cum e pentru ei că avem muzică. 


Desigur că răspunsurile au fost împărțite între pro și contra, deci cum sa ajungem la o decizie? Așa că am propus intr-un mod clar să oprim muzica până gătim și mâncăm, pentru că scopul era să ne bucurăm și să simțim natura, cu liniște și sunete naturale, iar mai spre seară dacă vrem să dansăm, putem să pornim muzica atunci. Am întrebat cum le sună propunerea și am primit în unanimitate răspuns pozitiv, că deși ne place muzica, scopul principal era de a fi în natura așa că am oprit muzica și ne-am apropiat cu totul de natura. Simplu. 


Dacă încercam să văd cine vrea muzică, cine nu vrea, nu cred că ajungeam undeva pentru că vorba aia "câte bordeie atâtea obiceie", la fel și cu preferințele și opiniile. Propunerea mea a mers direct la rădăcină, clarificând în mod pașnic de scopul întâlnirii si de valorile care ne-au adus acolo si pe care încercam să le împlinim. Clarificând scopul și valorile e mult mai simplu să luăm decizii și să le comunicăm. 


Ce exemplu fain de comunicare clară în această situație. Ai putea să ne spui și ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să exploreze Comunicarea Nonviolentă în atelierul “Limite prin abordarea Nonviolentă”?


O sugestie pe care o fac atât prietenilor, cât și în cadrul atelierelor este să aibă răbdare și să continue să aplice cu pași mărunți dar constanți ceea ce au învățat în orice domeniu, mai ales când pornesc pe o cale nouă. Nici o abordare nouă nu apare peste noapte, ci e nevoie de timp pentru a bătători noua "cale". Astfel un nou mod de a fi învățat și practicat constant în ani, nu dispare cu ușurință. 


Și as vrea sa punctez încă un aspect: începe întotdeauna cu propria persoană! În primul rand aplica tu pentru tine ceea ce înveți și abia apoi vei deveni model pentru cei din jur. Nu încerca să-i înveți pe alții decât când ai integrat tu mai întâi. 




Ce planuri sau aspirații ai pentru viitor în ceea ce privește Comunicarea Nonviolentă? Există noi direcții sau proiecte pe care vrei să le explorezi?


Vreau să aduc la lumină niște proiecte mai vechi, dar care mă inspiră mult.

 

Pregătesc un program de conexiune cu sine în alimentație. Vreau să știm să identificăm din ce alte motive mâncăm decât cele de foame și să găsim soluții mai eficiente pentru ele. De multe ori mâncăm, nu pentru a ne hrăni fizic ci pentru a acoperi un gol emoțional. Când devenim conștienți de asta, putem să căutăm soluții, având în același timp compasiune pentru sine. 


Iar site-ul www.traicubucurie.ro este în construcție și abia aștept să ofer acolo resurse pe mai multe subiecte de interes, cum ar fi feedback, limite, programe pentru părinții și/ sau educatori, conflicte sau gestionarea furiei.

 

Ai niște link-uri de interes legat de aprofundarea practicii tale (articole, cursuri, cărți recomandate)? Dar pentru promovare personală (fb, insta, site, etc.)?


Pentru mai multe informații despre Comunicare Nonviolentă te invit să vezi paginile www.cnvromania.ro sau www.cnvc.org


Pe mine mă găsești pe pagina de fb Trai cu Bucurie. Acolo postez despre evenimente dar și bucăți de conținut. 


Și sper că până la vară să fie activ și site-ul www.traicubucurie.ro.


Hei, îți mulțumesc tare mult pentru timpul acordat, Adriana, și pentru incursiunea într-o lume în care comunicarea este mai clară și eficientă. 


Iar ție cititorule îți mulțumesc că ai citit pana la final! 


În încheiere vreau să spun că acest interviu m-a bucurat tare mult. Am înțeles mult mai bine că nonviolența începe la nivel personal, către mine. Și că imi oferă claritate și putere în discuțiile cu ceilalți. 


Pentru a afla mai multe despre Comunicare Nonviolentă vă încurajăm să trimiteți întrebările voastre către Adriana în comentarii și să vă alăturați discuției. Răspunsurile cel mai probabil vor veni pe canalele noastre de Social Media, așa că vă invităm să ne urmăriți si acolo.



Lumira vă invită să vă descoperiți și să vă exprimați liber într-un mediu sigur și susținător. Pentru a aprofunda o multitudine de practici vă puteți înscrie la evenimentul „La Luminiș”, 3-8 septembrie.


Așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim acolo!


62 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page